Băsescu, despre demisia lui Alexandrescu: Ministrul care voia reforme pleacă din Guvern. Sistemul retrograd a triumfat

01 05. 2016, 10:49

„Un ministru încearcă să introducă performanţa în managementul instituţiilor de spectacol şi al muzeelor, încearcă să introducă un sistem de protecţie a patrimoniului construit, a siturilor istorice şi naturale. Sistemul intervine prin figura sa emblematică Ion Caramitru, iar ministrul care voia reforme pleacă din guvern. Rezultatul: nu se schimbă nimic, mergem înainte cum ştiu brontozaurii culturii. Sistemul retrograd a triumfat„, a scris, pe Facebook, Traian Băsescu.

Fostul şef de stat consideră că „avem obligaţia să oprim, azi, dezastrul viitorului”, şi dă alte exemple de legi prin care se iniţiau reforme, dar care au fost blocate de „sistem”, precum cea a Educaţiei din 2011. „Sistemul intervine având ca lider pe Ecaterina Andronescu şi aplică 98 de modificări legii. Rezultatul: abandonul şcolar a ajuns la 18 la sută, avem doctori în stiinţe fără număr şi cu lucrările plagiate, nicio universitate românească în primele 500, învăţământul superior rămâne nerelevant. Sistemul retrograd a triumfat”, susţine Băsescu.

Un alt exemplu este legea sănătăţii din 2012, care a fost „îngropată în stradă”. „Sistemul a intervenit având ca lider pe popularul Raed Arafat. Rezultatul: în fiecare an, mii de oameni care, în mod normal, ar trebui să fie în viaţă mor în spitalele româneşti. Sistemul retrograd a triumfat„, a mai scris fostul preşedinte.

Oare înţelegem, azi, care poate fi viitorul unei naţiuni, al unei ţări fără educaţie, fără sănătate şi fără cultură?„, încheie Traian Băsescu.

Premierul Dacian Cioloş a anunţat că marţi îi va trimite preşedintelui Klaus Iohannis revocarea din funcţie a lui Vlad Alexandrescu şi noua propunere pentru portofoliul Culturii. Cioloş afirmă că noului ministrului îi va cere să continue să reformele „în mod transparent şi onest”.

Vlad Alexandrescu a scris, pe pagina sa de Facebook, că nu îşi va depune demisia din funcţia de ministru al Culturii înainte de Paşte, în urma unui acord făcut cu prim-ministrul Dacian Cioloş. Ministrul Culturii şi-a anunţat demisia din funcţie, printr-un mesaj publicat, pe 27 aprilie, pe pagina sa de Facebook, în care apreciază că reforma pe care a început-o este periclitată de „forţe retrograde”.