Băsescu ripostează: Un dictator pe care îl înjuri de dimineaţă până seara nu este chiar dictator

RomaniaTV.net
25 01. 2012, 17:59

Preşedintele a spus că doreşte să mai dea explicaţii şi pentru o serie de etichetări pe care le-a primit „constant în mod nedrept”.

În acest context, preşedintele a spus că „un dictator pe care îl înjuri de dimineaţă până seara nu este chiar dictator”.

„Oricât de mare ar fi presiunea cu eticheta de dictator, voi continua să susţin fără rezerve toate instituţiile statului care luptă împotriva corupţiei, fie că vorbim de Poliţie, de Parchet sau Justiţie”, a spus preşedintele.

Traian Băsescu a adăugat că acest lucru nu înseamnă că nu se va manifesta atunci când va considera că s-au făcut erori.

„Ceea ce nu înseamnă neapărat că voi fi un om care să nu observe şi să nu se manifeste atunci când voi crede că s-au produs erori”, a spus Băsescu.

Preşedintele Băsescu a respins, de asemenea, acuzaţiile potrivit cărora ar influenţa deciziile Curţii Constituţionale.

„Şi pentru a se completa imaginea de dictator, cum preşedintele stabileşte deciziile Curţii Constituţionale. Orice român poate să întrebe orice judecător al Curţii Constituţionale dacă vreodată am cerut o anumită soluţie de la Curtea Constituţională. Nu am cerut-o niciodată”, a spus acesta.

Traian Băsescu a arătat, pe de altă parte, că a ţinut, totuşi, „legătura” cu CC pentru explicarea „proceselor care au loc în ţară”.

„Acesta nu înseamnă că, aşa cum ţin legătura cu Guvernul, cu şefii celor două Camere, nu am ţinut legătura şi cu Curtea Constituţională, adesea în interesul explicării proceselor care au loc în ţară”, a explicat preşedintele.

Comasarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale cu cele parlamentare este neconstituţională, a decis, miercuri, Curtea Constituţională, admiţând astfel sesizarea USL.

USL a sesizat Curtea Constituţională cu privire la Legea privind comasarea alegerilor, după respingerea moţiunii de cenzură depuse după asumarea răspunderii Guvernului pe acest act normativ, reprezentanţii Uniunii menţionând că cer CC „o atitudine de respect faţă de lege şi democraţie”.

Guvernul şi-a angajat răspunderea asupra proiectului de lege privind comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare, şedinţa Parlamentului în acest sens având loc în 15 decembrie 2011.