Băsescu: România ar putea deveni independentă din punct de vedere energetic

RomaniaTV.net
05 03. 2012, 13:02

”S-a descoperit un zăcământ de circa 100 miliarde metri cubi şi perspective similare sunt pentru câteva depozite care urmează să fie prospectate în perioada următoare” a spus preşedintele.

În 3 februarie, preşedintele declara că şi-a amânat, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, vizita ce urma să aibă loc a doua zi pe vasul de explorare al ExxonMobil, care forează pe blocul Neptun din Marea Neagră.

La începutul unei întrevederi la Palatul Cotroceni cu reprezentanţii ExxonMobil şi Petrom, Traian Băsescu îşi exprima regretul că a trebuit să fie amânată această vizită pe vasul Deepwater Champion, care urma să fie efectuată la invitaţia operatorilor petrolieri.