Bătaie cruntă la un meci de fotbal feminin. Crampoanele au fost folosite ca arme

11 12. 2014, 18:25

În timpul bătăii, una dintre jucătoarele de la AS Hosingen a fost grav rănită la cap şi a fost dusă imediat la spitalul din Wiltz. „Ghetele de fotbal le-au servit agresoarelor drept arme„, indică un raport al poliţiei, citat de presa belgiană.

Potrivit martorilor, victima a fost lovită în cap cu ghetele de mai multe jucătoare de la FC Wiltz. Circumstanţele acestei agresiuni nu sunt foarte clare, dar potrivit preşedintelui de la FC Wiltz în timpul meciului s-au proferat mai multe insulte, de ambele părţi (oaspetele de la Hosingen au câştigat meciul cu 3-1).

De asemenea, în timpul încăierării au fost agresaţi şi antrenorii celor două formaţii. „Pentru antrenori a fost o situaţie mai dificilă, pentru că nu şi-au permis să se apere ca nişte bărbaţi în faţa femeilor agresive„, spune o sursă.

Două dintre jucătoarele de la FC Wiltz au fost excluse imediat din lotul echipei şi au primit interdicţie de a mai intra pe stadion, timp de cinci ani.