Bătrân de 87 de ani, ieşit în comă de la UPU şi plimbat timp de TREI ORE între secţiile spitalului VIDEO

RomaniaTV.net
09 10. 2015, 09:34

Bătrânul a fost adus la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului din Cluj, unde medicii au considerat că este un caz de neurologie. La ieşire însă, bătrânul era deja în comă, paralizat, povestesc rudele. În ciuda stării extrem de grave, pacientul ar fi fost plimbat ore în şir între secţii.

„Ambulanța a venit acum repede. L-au dus la UPU. După ce l-am scos bunicul este paralizat. L-au consultat la Neurologie în Ambulanță, după care l-au adus aici. Când a plecat de acasă nu era paralizat. Când a ieșit de la UPU era paralizat, intubat. Era în comă.

Au sunat la Infecțioase și au spus că îl trimit aici, pentru că are o problemă care ține de ei, iar cei de aici au spus să nu vină pentru că nu au locuri la terapie intensivă. Am ajuns aici, iar doamna doctor de gardă a spus că nu are locuri și s-a apucat să citească toate hârtiile. La ora 3 dimineața și am stat o oră până când le-a citit. Dânsele au chemat poliția pentru că am fost și noi puțin supărați și nervoși de situație. I-am spus să nu mai tot citească hârtiile și să se ocupe de bunicul meu și să îl consulte și să îl ducă la terapie. I-am spus că problema sunt cadrele medicale din acest spital, pentru că acum 2 săptămâni am fost din nou aici și am fost refuzat. Acum văd că l-a internat la Terapie Intensivă”, a declarat nepoata acestuia.

Oamenii spun că medicul de gardă a ţipat la ei şi chiar a chemat gardianul să îi de afară. Pentru calmarea spiritelor a fost nevoie de intervenţia poliţiştilor.

Grav este că familia a petrecut o experirnţă asemănătoare în urmă cu doar două săptămâni. Şi atunci, bătrânul a fost plimbat mai multe ore prin spital.

Citeşte şi DESCOPERIRE MACABRĂ într-un parc din Bucureşti. Ce au găsit poliţiştii