Bătrână cu dizabilităţi, amendată pentru că a ieşit să cumpere o pâine VIDEO

O bătrână cu dizabilități din Giurgiu a fost amendată după ce a făcut doi pași în afara blocului, pentru a-și trimite un vecin după pâine!

RomaniaTV.net
07 apr. 2020, 16:52
Bătrână cu dizabilităţi, amendată pentru că a ieşit să cumpere o pâine VIDEO

Bătrâna are un handicap locomotor accentuat, motiv pentru care se deplasează cu foarte mare greutate. În fața blocului, acolo unde căuta un vecin care să-i cumpere o pâine, a dat peste doi bărbați care jucau table și un altul care stateau cu o bere-n mână.

„Dacă n-am găsit pe nimeni să se ducă, că la toți le e frică. Stând acolo, m-am uitat la ceas, era unu fără un sfert. Zic: ‘mai stau nițel și mă duc sus, să nu treacă ăștia!’ Ăla bea bere în scară, ăștia erau pe scaune, jucau table și poliţiştii au venit prin spatele blocului. Și au oprit direct acolo, la noi! Ăștia au fugit când au auzit și i-au văzut. Ăla a rămas cu sticla-n mână!”, povesteşte femeia.

În mod ciudat vecinul prins de polițiști bând bere în fața blocului a scăpat doar cu un avertisment, în timp ce femeia de 67 de ani a fost amendată.

„O femeie de 67 de ani din municipiul Giurgiu a fost depistată la data de 28 martie anul curent în jurul orei 13 și 30 de minute pe strada Tineretului din municipiul Giurgiu în timp ce se deplasa în afara locuinței și în afara intervalului orar 11-13, în care aceasta avea dreptul conform prevederilor legale, polițiștii au aplicat sancțiunea contravențională a amenzii, femeia fiind sancționată cu amendă în valoare de 200 de lei, având posibilitatea de a achita un minim de 50 de lei în 15 zile”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, potrivit România TV.

Scena șocantă petrecută în fața blocului de strada Tineretului din Giurgiu este confirmtă de o martoră la incident, voluntară la Primăria orașului. Femeia este cea care a postat totul pe un site de socializare.

Bătrâna amendată are 67 de ani și o pensie de numai 700 de lei.

Citeşte şi Un tânăr din Vaslui a fost amendat de poliţie imediat după ce a sărit pe geam din casa iubitei, de frica părinţilor