Bătrână de 84 de ani, violată de un bărbat de 38 de ani

Un bărbat de 38 de ani din localitatea brăileană Tudor Vladimirescu a fost reţinut după ce a spart casa unei bătrâne de 84 de ani, a tăiat curentul electric, după care a violat-o.

28 nov. 2017, 14:14
Bătrână de 84 de ani, violată de un bărbat de 38 de ani

O bătrână de 84 de ani din localitatea Tudor Vladimirescu a fost violată în noaptea de 24 spre 25 noiembrie de către un consătean de 38 de ani.

Individul a tăiat curentul pentru a nu fi văzut de bătrână după care a violat-o.

Poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Brăila au fost sesizaţi, prin apel 112, de către o femeie cu privire la faptul că, în noaptea de 24/25.11.2017, mama sa, în vârstă de 84 de ani, care locuieşte singură în comuna Tudor Vladimirescu, a fost violată.

Potrivit news.ro, în urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că cele sesizate se confirmă şi l-au identificat pe autor, un localnic, în vârstă de 38 de ani.

Acesta a fost reţinut pe baza de ordonanţă pentru 24 de ore şi încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, urmând ca, marţi, să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infractiunilor de viol şi violare de domiciliu.