Bătrâneţe trăită în sărăcie şi umilinţă: Are pensie de UN LEU dintr-un motiv incredibil VIDEO

10 08. 2014, 16:33

O bătrână din Malarişca, judeţul Mehedinţi, se chinuie să trăiască dintr-o pensie de numai un leu. Reprezentanţii Casei de Pensii spun că veniturile bătrânei sunt mai mari, dar au fost tăiate, pentru că a beneficiat de o pensie necuvenită.

Bătrâna ştie că nu are bani nici de pâine, dar la fel de bine ştie că trebuie să trăiască. Chiar dacă primeşte o pensie de un leu, ea aşteaptă poştaşul în fiecare lună.

Banii primiţi mai mult o încurcă pe bătrână decât s-o ajute.

Revoltător este că în acte, pensia femeii este de trei lei. Doar că statul îi reţine lunar doi lei.

„De pe urmă soţului beneficiază de 3 lei, indemnizaţie prevăzută de această lege. Faptul că acum primeşte numai un leu se datorează că înainte de a deschide aceste drepturi la o lege specială a beneficiat de pensie de urmaş din 99 până în 2000, care în urmă unor sesizări făcute de săteni şi cercetate de organele abilitate s-a dovedit că adeverinţele sunt false”, a declarat Ion Aniţescu, de la Casa de Pensii Mehedinti.

Bătrâna ar datora statului 1700 de lei. Până acum a returnat aproximativ 300 de lei. Ca să înapoieze toată suma ar trebui să mai trăiască încă o viaţă, adică vreo 60 de ani.