BBC: Vânătoarea de corupţi din România ajunge până la elite

20 02. 2015, 07:08

„Vânătoarea de corupţi din România ajunge până la elite”, se arată într-un material BBC News despre recentele acţiuni ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Citeşte şi: CAZUL ELENA UDREA. CSM propune INTERZICEREA declaraţiilor publice în cazul celor aflaţi sub control judiciar

„Braţul” justiţiei a ajuns chiar şi până la „blonda preşedintelui” Traian Băsescu, Elena Udrea, care se află sub investigaţia DNA, arată BBC News.

Elena Udrea, fost ministru al Turismului și fost candidat la președinție, a fost arestată săptămâna trecută.

CITEŞTE ŞI: Elena Udrea, gest uluitor la două zile după eliberare

Cele mai recente ţinte ale DNA includ rudele premierului social-democrat Victor Ponta – mama, sora şi cumnatul acestuia, Iulian Herţanu, mai scrie BBC.

Opt ani de la aderarea la UE, iar 13 ani de la înfiinţarea DNA-ului, România pare să devină în cele din urmă serioasă în legătură cu crima organizată – și a primit laude din partea Comisiei Europene.

„România este pe calea cea bună şi trebuie să o continue. Combaterea corupţiei rămâne cea mai mare provocare şi principala pioritate”, a declarat prim-vicepreşedintele CE Frans Timmermans luna trecută.

Citeşte şi: Kovesi: Raportul MCV evidenţiază faptul că unele anchete au fost blocate în Parlament