Beată pe ATV, accident grav în Vrancea. O femeie a ajuns în stare gravă la spital, după ce s-a răsturnat

05 05. 2017, 17:28

Un grav accident s-a petrecut pe o stradă din localitatea Nicolae Bălcescu din cauza vitezei cu care femeia circula cu ATV-ul, precum şi a influenţei alcoolului asupra capacităţii sale de a conduce.

În consecinţă, vrânceanca s-a răsturnat cu vehiculul pe carosabil, suferind diverse leziuni, ceea ce a necesitat transportul cu ambulanţa la spital, unde a rămas internată pentru acordarea de îngrijiri medicale.

„Conducătorea ATV a fost testată cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,66 mg/litru alcool pur în aerul expirat astfel încât i-au fost prelevate probe bilogie de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că femeia nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Bacău, Cătălina Creţu.

Potrivit news.ro, poliţiştii băcăuani au întocmit dosar penal pe numele femeii pentru trei infracţiuni, respectiv vătămare corporală din culpă şi conducere fără permis şi sub influenţa alcoolului.