Bebeluş muşcat şi plin de vânătăi

RomaniaTV.net
06 01. 2012, 12:28

Mama fetiţei în vârstă de numai nouă luni le-a spus medicilor că bebeluşului i se făcuse rău, a început să vomite şi în felul acesta a încercat să o resusciteze. Astfel s-a ajuns la spitalul din Slobozia, mai exact la Unitatea de Primiri Urgenţe cu multiple traumatisme şi vânătăi pe tot corpul, dar şi în zona genitală şi în zona capului.

După ce a fost stabilizată, la aproximativ două ore după ce a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe, fetiţa a fost transferată la un spital din Capitală.

Atât Protecţia Copilului cât şi poliţia au deschis o anchetă în acest caz. Mama fetiţei este acuzată de lovire şi alte violenţe.

Dacă va fi găsită vinovată, ea riscă să îşi piardă fetiţa.

Mama este din localitatea ialomiţeană Raj, are 18 ani, şi dintr-o relaţie anterioară mai are un copil de un an şi jumătate.