Benoit Coeure, membru BCE: Nu se mai pune problema restructurării datoriei Greciei

27 07. 2015, 11:13

Toate statele care folosesc moneda euro vor ca Grecia să rămână în zona euro și sunt pregătite să acorde ‘solidaritate financiară’ atât timp cât Atena adoptă reforme, a explicat oficialul BCE, potrivit Agerpres.

‘Într-adevăr, problema nu este dacă datoria Greciei va fi restructurată ci cum să realizăm asta într-un mod care să ajute în mod real economia țării’, a explicat Coeure.

Conform datelor Eurostat, la sfârșitul primului trimestru din 2015, cel mai ridicat nivel al datoriei guvernamentale din UE se înregistra în Grecia — 168,8% din PIB.

CITEŞTE ŞI Criza din Grecia: Parlamentul a aprobat noi măsuri de austeritate

Fondul Monetar Internațional participă la al treilea pachet de asistență financiară ce va fi acordat Greciei, în valoare de până la 86 miliarde de euro (93 miliarde de dolari, cu condiția ca ceilalți creditori să reducă povara datoriei Greciei.

‘În privința reducerii datoriei, va trebui să existe un angajament specific, concret’ din partea europenilor, a declarat săptămâna trecută purtătorul de cuvânt al FMI, Gerry Rice. Acesta a adăugat: ‘Pentru a merge înainte, avem nevoie să înregistrăm progrese suficiente în estimarea reformelor, a angajamentelor, a implementării și a finanțării. Cu siguranță va fi un drum dificil, suntem abia la începutul procesului’.

De asemenea, Benoit Coeure a declarat luni că programul BCE de achiziții de active, menit să combată deflația, își arată roadele, dar ar fi prematur să înceapă discuțiile privind încheierea acestuia.

Pentru a stimula creșterea economiei zonei euro, BCE a demarat în martie achiziții lunare de obligațiuni suverane ale statelor din zona euro și bonduri corporatiste de până la 60 de miliarde de euro. Liderii BCE intenționează să deruleze acest program până în luna septembrie 2016 sau până când rata anuală a inflației va reveni în apropierea obiectivului țintă de 2%.