Beţie în familie: O mamă a băut alături de fiul ei minor până când acesta a intrat în comă alcoolică

07 04. 2014, 05:39

Un adolescent în vârstă de 15 ani a ajuns, duminică seara, în stare avansată de ebrietate, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui. Mama copilului a declarat că băiatul a băut la o mătuşă şi când a ajuns acasă s-a învineţit, i s-a făcut rău şi a leşinat. Femeia, aflată şi ea în stare de ebrietate, a sunat la numărul de urgenţă 112, iar un echipaj medical din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui s-a deplasat în localitatea Poşta Elan, de unde i-a preluat pe cei doi, scrie Agerpres.

!Am preluat un pacient de 15 ani, în stare de ebrietate. Era conştient. Starea lui s-a menţinut pe parcursul transportului la spitalul de urgenţă. Aici a rămas pentru investigaţii. Pacientul a declarat că a băut câteva pahare de vin!, declarat dr. Mădălina Calciu dn cadrul SAJ Vaslui.

Mama băiatului a declarat că adolescentul resimte moartea tatălui său, care a decedat în urmă cu doi ani şi de aceea are un comportament deviant. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui va demara verificări în acest caz. Autorităţile urmează să stabilească dacă dacă mama este sau nu o consumatoare ocazională de alcool şi dacă fetiţa sa de 7 ani şi cei doi băieţi, de 12 şi 15 ani, sunt în siguranţă alături de ea.