Blocuri bombardate de ruşi, la Harkov. Mai multe persoane sunt blocate sub dărâmături FOTO

21 09. 2022, 09:05

„Consecințele bombardării pe timp de noapte a cartierului Holodnohirski, din Harkov. În clădirea în care locuitorii au fost blocați, serviciile noastre de urgență au salvat 10 persoane. O persoană a fost rănită la o altă adresă”, a scris pe Telegram primarul oraşului Harkov, Igor Terehov.

Potrivit acestuia, acoperișurile, etajele superioare și casele scărilor au fost distruse în ambele clădiri înalte care au fost bombardate.

Citeşte şi Şeful ONU ne avertizează că urmează timpuri de coşmar. „O iarnă a nemulţumirii mondiale se profilează la orizont”

Atacul a avut loc în noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 2. În timp ce sirenele de raid aerian răsunau, echipa CNN de la faţa locului a auzit 6-7 „explozii puternice”.

În acelaşi timp, Vladimir Putin este aşteptat să rostească miercuri, mai târziu decât fusese anunţat iniţial, un discurs naţional – primul său discurs de când a ordonat intrarea trupelor sale în Ucraina în februarie.

Discursul vine după ce liderii separatişti din patru regiuni ocupate de Rusia în estul Ucrainei au anunţat că intenţionează să organizeze referendumuri privind aderarea la Rusia în cursul acestei săptămâni.