BLUE MONDAY 2015: De ce este luni, 19 ianuarie, cea mai deprimantă zi din an

19 01. 2015, 04:40

 Teoria despre „Blue Monday” a apărut în 2005, când psihologul britanic Cliff Arnall a creat o formulă matematică elaborată pentru a calcula cele mai îngrozitoare zile ale anului, informează theguardian.com.

Psihologul a luat în considerare vremea din această perioadă, facturile la utilităţi, datoriile, nivelul motivaţional, sărbătorile de iarnă, precum şi faptul că mare parte dintre oameni urăşte zilele de luni.

CEA MAI DEPRIMANTĂ ZI 2014: Cele mai FUNNY animăluţe DEPRIMATE – FOTO 

Astfel, Cliff Arnall a stabilit ca cea de-a treia zi de luni a anului să fie considerată cea mai deprimantă zi, având în vedere că oamenii în această perioadă manifestă o stare de tristeţe, inactivitate şi consumă carbohidraţi în exces.

 Însă această teorie a psihologului a fost cauza unor dispute, întrucât acesta a creat formula ca parte a unei campanii de marketing pentru o companie de turism. Astfel, s-a luat în calcul ideea că opinia publică este influenţată să îşi programeze o vacanţă în această perioadă pentru a scăpa de starea de depresie.

În schimb, în acest an, o companie de băuturi contrazice această teorie, anunţând că „Blue Monday” nu este în cea de-a treia zi de luni a anului, ci în prima zi de luni a anului. Această zi, consideră compania, este cea mai deprimantă, întrucât este prima luni la locul de muncă în noul an.

Un studiu realizat pe un eşantion de 2.000 de britanici a arătat că persoanele care stau lângă fereastră sau care ies la plimbare pot scăpa mai uşor de starea de depresie din această perioadă a anului. De asemenea, experţii recomandă sporturile specifice iernii sau, dacă vremea este mult prea friguroasă, exerciţiile la sală.

METODE care te ajută să depăşeşti cu succes cea mai deprimantă zi din an

BLUE MONDAY: În primul rând pentru a te elibera de stările depresive, este recomandat să vorbeşti despre ceea ce simţi, despre cum te simţi. Mai mult, nu uita să te bucuri mereu de ceea ce ai deja.

Uită-te la partea bună a lucrurilor, un fel de focus şi delimitare între ceea ce ţi-ai dori şi ceea ce există deja„, a declarat, pentru RomaniaTV.net, psihoterapeutul Alina Plăişeanu.

Mai mult, un studiu realizat pe un eşantion de 2.000 de britanici a arătat că persoanele care stau lângă fereastră sau care ies la plimbare pot scăpa mai uşor de starea de depresie din această perioadă a anului. De asemenea, experţii recomandă sporturile specifice iernii sau, dacă vremea este mult prea friguroasă, exerciţiile la sală.

O altă soluţie foarte eficientă este să vă uitaţi la filmuleţe şi la imagini amuzante pe InternetRomaniaTV.net vine cu o recomandare care sperăm să vă aducă zâmbetul pe buze:

Dacă simpaticul animăluţ nu a reuşit să vă facă să zâmbiţi, poate melodia de mai jos vă va face fericiţi:

RomaniaTV.net vă prezintă şi o GALERIE FOTO a celor mai amuzante animăluţe deprimate.

Citeşte şi De ce persoanele credincioase sunt mai puţin predispuse să intre în depresie