Lovituri aeriene în Siria, bombele au căzut pe clădiri locuite de civili. Printre morţi se află şi copii

RomaniaTV.net
05 03. 2020, 10:23

ONG-ul, cu sediul la Londra şi care dispune de o vastă reţea de surse de informaţie pe teren, a precizat că loviturile aeriene au vizat după miezul-nopţii o zonă unde refugiaţi sirieni s-au adunat în afara oraşului Maaret Misrin.

Un corespondent al AFP a văzut trupurile neînsufleţite ale unor victime înfăşurate în cuverturi groase, într-un spital local. Un membru al echipelor de salvare ducea cadavrul unei fetiţe a cărei gură era plină de moloz.

Pe locul vizat de atacuri, două clădiri mari de un etaj s-au prăbuşit. Potrivit OSDO, bilanţul riscă să crească, pentru că mulţi dintre răniţi sunt într-o stare critică.

Cu ajutorul aviaţiei ruse, regimul sirian desfăşoară din decembrie o amplă ofensivă împotriva regiunii Idlib, ceea ce a permis recucerirea a jumătate din această provincie, ultimul bastion aflat sub controlul insurgenţilor şi jihadiştilor, potrivit OSDO.

Ofensiva a provocat strămutarea a aproape 1 milion de civili, potrivit ONU, şi moartea a mai mult de 470 de civili, potrivit OSDO.

De asemenea, ea a suscitat fricţiuni între Ankara şi Moscova. În timp ce Turcia susţine unele grupări insurgente, iar Rusia susţine regimul de la Damasc, ambele ţări şi-au întărit în ultimii ani cooperarea asupra dosarului sirian.

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său turc Recep Tayyip Erdogan urmează să aibă o întrevedere joi, la Moscova, pentru a găsi o soluţie menită să aplaneze tensiunile în Siria, tensiuni ce fac să planeze ameninţarea unui conflict direct între Rusia şi Turcia pe teritoriul sirian.