Ca la noi, la nimeni. A ajuns la spital în stare GRAVĂ după ce a căzut într-o groapă de 2 metri, plină cu apă

RomaniaTV.net
10 07. 2014, 16:35

Subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ, a declarat joi că victima se afla pe bicicletă pe bulevardul Republicii din municipiul Roman, acolo unde se execută lucrări pentru modernizarea reţelei de apă.

Citeşte şi Accident TERIBIL în Suceava. O femeie a murit, iar copiii şi soţul ei au ajuns în stare gravă la spital

„Din cauza ploii torenţiale, victima nu a observat groapa semnalizată şi aflată pe sensul său de mers şi a căzut în ea, la o diferenţă de nivel de 2,3 metri. Băiatul a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul municipal Roman”, a spus subinspectorul Elena Bulgărea.

Cercetările efectuate de poliţişti au concluzionat că groapa era semnalizată cu indicatorul „ocolire prin stânga”. Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi efectuarea de lucrări neautorizate în zona drumului public.