CALENDAR ORTODOX 30 IULIE: Ce sfinți sunt pomeniţi luni

29 07. 2018, 13:21

Ortodoxe
Sf. Ap. Sila, Silvan, Crescent, Epenet şi Andronic; Sf. Mc. Iulita; Sf. Sfinţit Mc. Valentin, episcopul Umbriei

Greco-catolice
DSf. ap. Sila, Silvan, Crescent, Epenet şi Andronic, din cei 70 

Romano-catolice

Sf. Petru Crisologul, ep. înv. 

Sfântul Apostol Sila, pomenit în calendarul creştin ortodox la 30 iulie, împreună cu Sfinţii Apostoli Silvan, Crescent, Epenet şi Andronic, era din Ierusalim.

A fost apostolul care, după primul Sinod Apostolic (anul 50), ţinut la Ierusalim, a fost trimis în Antiohia, pentru a duce creştinilor din această regiune hotărârile primei adunări a comunităţii creştine. L-a însoţit pe Sfântul Apostol Pavel în cea de-a doua călătorie a sa, în care au străbătut Frigia, Galatia, apoi Macedonia. De aici au plecat în Corint, unde Sfântul Sila a fost hirotonit episcop al Corintului.

Sfântul Apostol Silvan a fost alături de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, amândoi pomenindu-l în scrisorile lor. Apostolul Silvan a fost făcut episcop al Tesalonicului.

Sfântul Apostol Crescent a fost episcop în Galatia, apoi a propovăduit pe Hristos în Galia. A avut sfârşit mucenicesc în timpul împăratului Traian (98-117).

Sfântul Apostol Epenet a fost episcop în Cartagina.

Sfântul Apostol Andronic este pomenit şi în 17 mai, împreună cu Iunia, ajutătoarea lui. A fost episcop în Panonia.