Campania „Ai parcat ca un bou”: O maşină de poliţie, parcată pe locul pentru persoanele cu dizabilităţi FOTO

RomaniaTV.net
31 03. 2014, 17:48

Maşina de poliţie este parcată pe un loc rezervat persoanelor cu handicap, în parcarea unui hipermarket din Bucureşti.

Campania „Ai parcat ca un bou” a fost demarată în luna ianuarie şi îi invită pe oameni să lipească stickere inscripţionate cu acest mesaj pe maşinile care sunt parcate neregulamentar. În acelaşi timp, oamenii pot trimite fotografii cu autovehiculele parcate necorespunzător.

Iniţiatorii campaniei lucrează acum la o aplicaţie pentru smartphone-uri, cu ajutorul căreia se poate fotografia maşina, iar publicare pe pagina de Facebook se va face automat, alături de coordonatele GPS.

„Apreciem calitatea imaginilor din paginile respective, iar dacă constatăm că sunt autovehicule care fac parte sau sunt în atribuţiunile noastre, ne autosesizăm şi luăm măsuri împotriva autovehiculului dacă agentul constatator le mai găseşte acolo la data controlului”, a declarat pentru Pro TV Dan Bratu, directorul Poliţiei Locale Constanţa.