CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014 în presă: „Umilinţă mondială”, scriu spaniolii după eşecul cu Olanda

RomaniaTV.net
14 06. 2014, 06:51

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014: ‘Umilinţă mondială’, titrează cotidianul sportiv Marca în ediţia sa online, considerând că repriza a doua a partidei de la Salvador de Bahia a fost una ‘spectaculoasă din partea lui Robben şi compania’.

‘Cadourile lui Casillas şi ale apărării, adăugate la haosul tactic creat de schimbări, au provocat o înfrângere scandaloasă, un 1-5 de uitat’, comentează ziarul madrilen.

‘Cel mai rău coşmar al campioanei’, scrie la rândul său rivalul AS, pentru care ‘Robben şi Van Persie, cu câte două goluri fiecare, au distrus selecţionata spaniolă’.

Cotidianul barcelonez Sport vorbeşte la rândul său de ‘coşmar’, adăugând că ‘Spania a început Mondialul suferind un eşec fără precedent în faţa Olandei, care s-a răzbunat crunt după finala din Africa de Sud’.

Celălalt jurnal catalan, El Mundo Deportivo, evocă ‘palma dată de Olanda campioanei’.

Acelaşi ton poate fi regăsit şi în presa generalistă din Spania. ‘Ridicol pentru un debut’, titrează El Mundo, potrivit căruia Spania ‘s-a prăbuşit după golul lui Van Persie înainte de pauză’.

El Pais vorbeşte şi el de ‘cel mai rău debut al Spaniei la un Mondial’, subliniind că este ‘cea mai grea înfrângere a unei campioane’. ‘Spania nu a mai încasat cinci goluri de la acel 2-6 cu Scoţia, în 1963’, reaminteşte cotidianul citat.

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014: Selecţionerul Olandei, Louis Van Gaal, a recunoscut la finalul jocului cu Spania (5-1) că nu se aştepta la o victorie atât de categorică a elevilor săi în faţa campioanei mondiale en titre, în meciul de debut la CM 2014, disputat vineri seara la Salvador, capitala statului brazilian Bahia.

‘Ca să vă spun sincer, nu mă aşteptam să marcăm cinci goluri Spaniei. Maniera de a marca golurile era cea pe care o aşteptam, însă nu credeam că vom înscrie atât de multe. Am stabilit o strategie, iar jucătorii au executat acest plan cu devotament şi convingere. Nu am lăsat spaniolilor decât o singură ocazie, în prima repriză, când au avut un penalty, nu ştiu cât de meritat’, a spus Van Gaal la conferinţa de presă susţinută la finalul partidei.

Viitorul antrenor al lui Manchester United a precizat că Olanda şi-a arătat potenţialul în ultimele partide de pregătire şi a subliniat că echipa sa a ştiut să se adapteze condiţiilor speciale din Brazilia.

‘La ultimele trei meciuri amicale am arătat că este foarte dificil să joci împotriva noastră. Ne-am asigurat că avem o echipă pregătită, pentru că în aceste condiţii climatice, cu umiditate şi căldură, trebuie să fii într-o condiţie fizică excelentă’, a adăugat Van Gaal.

Clasamentul Grupei B la Cupa Mondială de fotbal din Brazilia (12 iunie – 13 iulie):

loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Olanda 1 1 0 0 5-1 3
2 Chile 1 1 0 0 3-1 3
3 Australia 1 0 0 1 1-3 0
4 Spania 1 0 0 1 1-5 0

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2014: Selecţionerul Spaniei, Vicente del Bosque, consideră ‘absolut inexplicabil’ eşecul umilitor suferit de campioana mondială în faţa Olandei (1-5), vineri la Salvador, în partida de debut la actuala ediţie a Cupei Mondiale de fotbal.

‘Este absolut inexplicabil, nu mai am cuvinte… Sunt lucruri inexplicabile. Nu este o problemă fizică, ci faptul că optimismul Olandei din repriza secundă a coincis cu pesimismul nostru. Mă simt rău, însă am avut suficient curaj pentru a reacţiona. Au existat momente-cheie, precum acţiunea lui David Silva, care putea însemna golul al doilea pentru noi’, a spus Del Bosque la finalul jocului de pe Arena Fonte Nova din capitala statului Bahia.

Întrebat care a fost reacţia jucătorilor săi, după revenirea la vestiare, antrenorul Spaniei a precizat: ‘Avem o echipă de profesionişti, de băieţi buni, care ştiu ce este înfrângerea. Nu a existat nicio singură privire a unuia împotriva altuia. Când au venit la vestiare, singurul lor gând a fost dorinţa de a câştiga următorul meci’.

Del Bosque i-a luat, totodată, apărarea portarului Casillas, spunând că ‘nu caută vinovaţi’ după acest eşec, pentru că ‘înfrângerea nu aparţine unui singur jucător, ci întregii echipe’. 

‘Nu putem pune greşeala pe umerii unei singure persoane, cu atât mai puţin asupra lui Iker Casillas. Sunt conştient că este un moment foarte delicat pentru noi. Împreună va trebui să remediem lucrurile pentru următoarea partidă, împotriva Chile, şi să obţinem victoria’, a adăugat selecţionerul ‘La Roja’.

Olanda, finalista ediţiei trecute a Cupei Mondiale, şi-a luat revanşa după finala pierdută în prelungiri la turneul final din 2010, prin golurile marcate de Robin van Persie (44, 72), Arjen Robben (53, 80) şi Stefan De Vrij (64), golul de onoare al Spaniei fiind semnat de Xabi Alonso.

PROGRAM CM 2014 LIVE VIDEO aici:

Grupa C

Columbia – Grecia, la Belo Horizonte, ora 19.00

Arbitri: Mark Geiger (SUA) – Mark Sean Hurd (SUA), Joe Fletcher (Canada) – Alireza Faghani (Iran);

Grupa D

Uruguay – Costa Rica, la Fortaleza, ora 22.00

Arbitru: Felix Brych (Germania) – Mark Borsch (Germania), Stefan Lupp (Germania) – Victor Carrillo (Peru);

Grupa D

Anglia – Italia, la Manaus, ora 01.00

Arbitri: Bjorn Kuipers (Olanda) – Sander vanj Roekel (Olanda), Erwin Zeinstra (Olanda) – Walter Lopez (Guatemala);

Grupa C

Coasta de Fildeş – Japonia, la Recife, ora 04.00

Arbitri: Enrique Osses (Chile) – Carlos Astroza (Chile), Sergio Roman (Chile) – Alioum Alioum (Camerun).