Candidata franceză la Comisia Europeană refuză o demisie automată. Ar urma să fie pusă sub acuzare

08 10. 2019, 15:53

„Dacă voi fi confruntată cu decizii judiciare, cum ar fi punerea sub acuzare, mă voi întreba dacă pot să continui să-mi exercit în mod eficient mandatul”, notează Goulard în acest document, în care răspunde unor întrebări scrise ale europarlamentarilor însărcinaţi să-i valideze candidatura, după o audiere considerată insuficientă. „Mă voi consulta apoi, conform codului de conduită al Comisiei, cu preşedinta (Comisiei Europene, Ursula von der Leyen) cu privire la măsurile ce trebuie luate”, a adăugat ea, informează stiripesurse.ro.

Sylvie Goulard, desemnată de preşedintele francez Emmanuel Macron, precizează de asemenea că „se angajează să demisioneze” în cazul în care ar fi „condamnată printr-o decizie definitivă pentru o infracţiune ce ţine de exercitarea unei funcţii publice”.

Ea este vizată de o anchetă judiciară în Franţa, într-un dosar cu locuri de muncă presupus fictive pentru europarlamentari din MoDem, anchetă ce a constrâns-o să demisioneze din guvernul francez în iunie 2017.
Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a demarat la rândul său o anchetă pentru aceleaşi fapte.

Goulard, care vizează portofoliul de comisar pentru piaţa internă, a rambursat deja 45.000 de euro după o anchetă internă a Parlamentului European, sumă ce corespunde cu opt luni de salariu pentru unul dintre asistenţii săi, pentru care ea nu a putut furniza nicio „dovadă de lucru”. Negând orice „intenţie frauduloasă”, inculpata a explicat, în timpul audierii sale la 2 octombrie, că este vorba de o „problemă de resurse umane”, potrivit stiripesurse.ro.

Sylvie Goulard a detaliat de asemenea, în răspunsurile sale, munca sa de consultat contra sumei de „peste 10.000 de euro” lunar, pentru un grup american, Institutul Berggruen, între octombrie 2013 şi ianuarie 2016, pe vremea când era europarlamentară. „Nu aveam niciun fel de legătură cu activităţile comerciale” ale fondatorului acestui institut, miliardarul germano-american Nicolas Berggruen, a spus ea.

Ea a dezvăluit că OLAF „a examinat” dacă ar putea exista un conflict de interese în cadrul activităţii sale în acest think tank. „La 1 octombrie 2019, OLAF a decis şi m-a informat în scris că ‘nu a fost stabilit împotriva mea niciun fapt care să confirme suspiciunile'”, a precizat ea.