Carambol cu cinci maşini în Pasajul Băneasa. O persoană a fost rănită

30 09. 2017, 11:40

În accidentul produs sâmbătă în Pasajul Băneasa au fost implicate cinci mașini, cauza fiind nerespectarea distanţei regulamentare.

O persoană a fost rănită şi a fost transportată la Spitalul Elias.

Polițiștii rutieri au restricționat circulația pe banda a doua și recomandă conducătorilor de autovehicule să păstreze o distanță suficientă pentru a putea frâna în condiții de siguranță, să nu claxoneze inutil, să își păstreze calmul la volan și să nu oprească sau să staționeze în locuri unde ar putea împiedica desfășurarea normală a traficului rutier.