Carmen Harra, previziuni sumbre pentru 2022: „Derivă economică mondială, foamete şi revolte”

17 01. 2022, 09:24

Carmen Harra a plecat din România în 1983, pe vremea când era cunoscută drept cântăreaţa Carmen Mureşan. Ajunsă în Statele Unite, n-a renunţat la muzică, dar şi-a cultivat un dar pe care şi l-a descoperit de mică. Un dar care a făcut-o faimoasă şi foarte căutată de personalităţile lumii, care o consultă şi îi cer sfatul mai înainte de-a lua decizii. De unde vine harul său, ce predicţii importante a făcut şi ce ne aşteaptă în perioada următoare ne spune Carmen Harra, cea care, deşi trăieşte de-o viaţă peste Ocean, încă simte foarte profund româneşte.

Carmen Harra, previziuni pentru 2022: Guvernul va cădea, urmează anii de VIRUSURI. Consecinţele sunt sumbre, dramatice
„Am ajuns în Statele Unite când eram foarte tânără, cu 37 de ani în urmă. M-am obişnuit aici şi am rămas aici pentru că m-am căsătorit cu iubirea vieţii mele, cu care am trăit 27 de ani. Şi da, m-am americanizat în timp, însă am păstrat simţurile româneşti, tradiţiile româneşti, gândirea, iubirea pentru locul unde m-am născut şi graiul românesc. Cred că vorbesc la fel de bine cum am făcut-o întotdeauna, dar nu mai scriu atât de bine, după atâţia ani…”, spune Carmen Harra.

Cum a începutul totul

„Când aveam vreo 6-7 ani, am fost în moarte clinică, după ce am căzut în râul Someş, şi am văzut că există ceva dincolo de lumea asta. De-atunci am început să percep ceva ce părea neobişnuit pentru alţi oameni. Este o abilitate a creierului numită intuiţie, pe care toţi o avem, dar multora le e frică de ea. Eu am cultivat-o. Cred în această lume metafizică, în extrasenzorial, în vieţi paralele, pentru că mi s-au întâmplat lucruri extraordinare, pe care toată viaţa am încercat să le înţeleg, să le demistific, să le analizez, să le studiez. Am şi o diplomă în Psihologie, pentru că m-a fascinat abilitatea creierului de-a trece dincolo de creierul linear”, spune Carmen Harra.

Preziceri pentru vedete: „I-am prezis lui Jennifer Lopez că n-o să rămână cu Ben Affleck”

Am avut şansa să cunosc foarte multe celebrităţi. De exemplu, eu i-am prezis lui Jennifer Lopez că n-o să rămână cu Ben Affleck. Dar iată că ea s-a reîntors la el ca să rezolve o karmă mai veche. Karmele rămase nerezolvate au împiedicat-o să intre în orice altă relaţie solidă. Dacă relaţia asta va rezista? Personal, eu nu cred, aşa cum n-a rezistat nici prima dată. Sunt foarte multe opoziţii.

Carmen Harra a consiliat şi politicieni de renume: Joe Biden, Bill şi Hillary Clinton…

„Pe Hillary Clinton am cunoscut-o după 1990, când era Prima Doamnă a Americii şi i-am spus că o să ajungă preşedinte. Asta nu a fost o predicţie greşită, pentru că ea, de fapt, a câştigat alegerile în 2016, având cu 3 milioane de votanţi mai mult decât Donald Trump, însă din cauza electoratului şi a unor manevre de culise, a ieşit până la urmă Trump. Eu i-am făcut predicţia cu 20 şi ceva de ani mai înainte de-a se întâmpla şi, de-a lungul acestor ani, am comunicat cu ea de nenumărate ori. Pe Joe Biden l-am cunoscut la un eveniment şi, tot aşa, am anticipat preşedinţia lui. Am anticipat multe evenimente din America şi din lumea întreagă, dar şi din România. În ultima vreme, am anticipat căderea Guvernului cu doi ani înainte, colapsurile monetare care urmează, chiar şi acest virus, când vorbeam, cu un an înainte, la televiziunile din România şi spuneam că va urma ceva ce va produce moartea multor oameni şi va duce la o trezire colectivă”

Cum vedeţi anul 2022 pentru România? Se încheie pandemia?

„Nu prevăd neapărat un cataclism imediat în România. Ceea ce se anticipează în 2022 e mai curând o stare economică de derivă mondială şi foarte multe probleme cauzate de acest virus, care continuă – deşi vom găsi soluţii în primăvara lui 2022 pentru acest virus, mult mai eficiente decât cele de până acum. Mai durează etapa prin care trecem, inevitabil suntem încă în perioada de tranziţie spre lumea care urmează. Nu am temeri. Eu zic că mi-am realizat visurile pe care le aveam şi continuu să visez. Visez la o lume mai bună, la stare de bine pentru toţi cei din jur, pentru mine şi familia mea.

Carmen Harra, la un pas de moarte. Prin ce momente dificile a trecut celebra clarvăzătoare

Carmen Harra a vorbit în cadrul unui interviu despre un moment dificil mai puţin cunoscut de cei care o urmăresc şi o apreciază. Aceasta a scos la iveală drama prin care a trecut în pe vremea când era doar un copil. 

În vârstă de 66 de ani, Carmen Harra a devenit cunoscută în România ca și cântăreață, dar în America ea s-a făcut remarcată ca parapsiholog.

Horoscop RUNE ianuarie 2022. Cine câştigă mulţi bani, ce anunţă pietrele mistice
Vizionara are o poveste de viață impresionantă. Despre acest subiect a făcut dezvăluiri într-un interviu pentru clickpentrufemei.ro.

Carmen Harra: ”Am văzut că există ceva dincolo de lumea asta”

Carmen Harra a fost în moartea clinică la vârsta de 6-7 ani. Aceasta a explicat cum a început să fie atrasă de paranormal, după experienţa traumatizantă pe care a trăit-o în copilărie.

”Când aveam vreo 6-7 ani, am fost în moarte clinică, după ce am căzut în râul Someş, şi am văzut că există ceva dincolo de lumea asta. De-atunci am început să percep ceva ce părea neobişnuit pentru alţi oameni. Este o abilitate a creierului numită intuiţie, pe care toţi o avem, dar multora le e frică de ea. Eu am cultivat-o. Cred în această lume metafizică, în extrasenzorial, în vieţi paralele, pentru că mi s-au întâmplat lucruri extraordinare, pe care toată viaţa am încercat să le înţeleg, să le demistific, să le analizez, să le studiez. Am şi o diplomă în Psihologie, pentru că m-a fascinat abilitatea creierului de-a trece dincolo de creierul linear”.