CASCADOR fără voie: Un şofer s-a răsturnat cu maşina după ce a lovit un gard de protecţie VIDEO

26 02. 2015, 06:28

Şoferul implicat în accident este un bărbat de 52 de ani din Brăila. O cameră de supraveghere a surprins momentul în care pierde controlul volanului, derapează, intră cu maşina într-un gard de protecţie, apoi se răstoarnă, potrivit România TV. Câţiva oameni care au văzut accidentul au sărit să-l ajute.

Martorii la accident l-au ajutat pe şofer să iasă din maşină, apoi au pus maşina pe roţi. Autoturismul a fost avariat, bucăţi din el fiind împrăştiate peste tot. 

Poliţiştii care au ajuns la locul accidentului l-au testat pe şofer cu alcooltestul. S-a dovedit că bărbatul avea 0,75 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Omul s-a ales cu dosar penal.

CITEŞTE ŞI: Accident grav: S-a prăbuşit în gol de pe o pasarelă de pe autostradă. VIDEO