Cătălin Botezatu, intervenţie de urgenţă pe cord într-o clinică din Turcia

RomaniaTV.net
06 10. 2015, 15:53

După ce și-a făcut un set de analize, medicii au decis că este cazul ca Botezatu să intre în operație. Aceasta este cea de-a doua intervenție în zona inimii pe care designerul o suferă în decurs de nici doi ani, având în vedere faptul că în luna mai a anului tecut i-au fost implantate stenturi la inimă, potrivit agentiadepresamondena.com.

Cătălin Botezatu, din nou pe mâna cardiologilor. „Îmi este frică!”

„Cătălin a realizat azi (marți, 6 octombrie, n.r.) un set complet de analize (ecocardiografie, radiografie pulmonară, EKG, test de efort, ecografie abdominală, tiroidă și teste de sânge), cu un rezultat mai puțin bun, din păcate. Cătălin se aștepta la acest lucru, având în vedere stresul și ritmul lui de viață. Domnul Profesor Doctor Alp Burak Catakoglu a hotărât pe loc să-l supună unei noi intervenții care a început la ora 15 la Liv Hospital Istanbul”, a declarat o sursă din cadrul clinicii.