Câţi bani îi dă CNADNR tinerei care şi-a pierdut mâna într-un accident rutier

27 11. 2013, 15:16

CAB a admis miercuri, în parte, apelul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România şi a decis reducerea sumei pe care trebuie să o primească Georgiana-Elena Ghegeliu, victima unui accident de circulaţie în 2006.

Fata se afla alături de prietenul său într-o maşină care circula pe drumul naţional care duce spre Braşov. Acesta a încercat să evite coliziunea cu un alt autoturism, rămas neidentificat, care intrase pe contrasens şi a tras de volan în dreapta, însă a pierdut controlul iar autovehiculul s-a oprit într-un parapet metalic de pe marginea drumului, care era deteriorat.

Parapetul a străpuns portiera din dreapta a autoturismului şi a accidentat-o grav pe tânără la mână, care ulterior i-a fost amputată de medici, potrivit Agerpres.

În urma soluţionării dosarului deschis de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Braşov şi continuat de procurorii braşoveni, s-a stabilit că prietenul tinerei nu este vinovat pentru acest accident, ci administratorul drumului – CNADNR.

Georgiana-Elena Ghegeliu a acţionat în judecată CNADNR şi a cerut daune morale de un milion de euro pentru traumele suferite în urma accidentului.