Caz amuzant în Suceava. Un meci a fost întrerupt după ce toate mingile au ajuns în râul Bistriţa

26 09. 2017, 19:07

Partida s-a încheiat în minutul 58, la scorul de 2-0 în favoarea oas­peților, du­­pă ce toate mingile de joc puse la dispo­­ziție de gazde au ajuns în râul Bis­trița, care trece prin vecinătatea sta­dio­­nului din Broșteni. “Le recuperați la baraj la Bicaz”, au glumit spectatorii prezenți pe margine, potrivit obiectivdesuceava.ro.

De altfel, dintre cele trei meciuri programate duminică în etapa a II-a a Seriei de Vest s-au disputat în integra­litate doar două. Minerul Iacobeni a trecut, cu 3-2, de Sporting Poieni Solca, în vreme ce Balada Ciprian Porum­bescu s-a impus pe teren propriu, în fața celor de la Avântul Valea Suhei cu scorul de 5-0. Voința Stroiești nu a putut asigura asistența medicală la meciul cu Frasin, iar Academica Gălănești nu a avut vize pe carnetele de joc.