Caz şocant la Iaşi: O femeie gravidă a fost violată sub ochii copiilor, în propria locuinţă

RomaniaTV.net
03 12. 2012, 13:06

Ieşeanca a trăit clipe de groază în noaptea de 1 decembrie, când un individ a pătruns peste ea în locuinţă, i-a furat banii din casă, apoi a ameninţat-o cu moartea şi a obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu el. Femeia de 32 de ani este însărcinată, iar în locuinţă, în momentul atacului, se mai aflau şi doi copii minori.

Individul a profitat de faptul că femeia se afla în locuinţă doar cu cei doi copii minori, soţul ei fiind plecat la muncă, în străinătate. Poliţiştii şi-au dat seama că violatorul este un vecin sau o persoană cunoscută. În doar cateva ore, l-au reţinut pe agresor.

„În urma verificărilor s-a reuşit identificarea autorului, ca fiind Constantin F, în vârstă de 32 de ani, din Voineşti. Pe numele lui s-a deschis dosar penal pentru violare de domiciliu, viol şi tâlhărie, fiind reţinut pentru 24 de ore şi urmând să fie dus în faţa Tribunalului, cu propunere de arestare preventivă”, a spus Cristian David, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi.