Ce crede Hillary Clinton despre Nicolas Sarkozy: "Îi plac bârfele, dar..."

Publicat: Marţi, 10 Iunie 2014 09:21 // Actualizat: Marţi, 10 Iunie 2014 10:25 // Sursa: romaniatv.net

Fostului preşedinte francez Nicolas Sarkozy îi plac bârfele, este exuberant în privat, dar se comportă mereu ca un gentleman, scrie în memoriile sale fosta şefă a diplomaţiei americane Hillary Clinton, relatează marţi AFP.

'Majoritatea liderilor străini sunt mai calmi în privat decât în public. Nu şi Sarkozy. El este şi mai teatral în privat', scrie Hillary Clinton, în 'Hard Choices', cartea sa de memorii în care revine asupra celor patru ani petrecuţi în fruntea Departamentului de Stat între 2009 şi 2013'. Cartea în engleză a fost cumpărată luni seară de AFP la Washington, în ajunul lansării sale oficiale în SUA.

'Era mereu o aventură să ai o întrevedere cu el. Sărea şi făcea gesturi teatrale pentru a-şi sprijini argumentele; interpreta sa avea dificultăţi în a-l urmări dar reuşea în general să-l imite impecabil, inclusiv intonaţia', scrie fosta şefă a diplomaţiei americane.

Explicând că, în timpul acestor întâlniri, avea adesea dificultăţi în a întrerupe 'monologurile' lui Nicolas Sarkozy, Hillary Clinton relatează că fostul şef de stat 'povestea bârfe, descriindu-i cu nonşalanţă pe alţi lideri străini drept nebuni sau infirmi; unul dintre ei era 'un nebun drogat'; un altul avea o armată 'care nu ştia să se bată', iar altul provenea dintr-o lungă linie de 'brute' ' , explică ea.

Citeşte şi Monika Lewinsky LOVEŞTE din NOU. Fosta stagiară de la Casa Albă face DEZVĂLUIRI ULUITOARE GALERIE FOTO

'Sarkozy se întreba în permanenţă de ce toţi diplomaţii care veneau să-l vadă erau bătrâni, gri şi masculini', adaugă ea.


'Râdeam, dezbăteam, ne certam, dar în cea mai mare parte a timpului terminam prin a ne pune de acord cu ceea ce trebuie făcut', de exemplu în Libia, subliniază Hillary Clinton.

Democrata americană îşi încheie scurtul său portret precizând că Sarkozy 'în ciuda exuberanţei, era mereu un gentleman'.

Atunci când şi-a pierdut unul din pantofi pe peronul de la Elysée în faţa fotografilor, Nicolas Sarkozy a ajutat-o să-şi recapete echilibrul. Hillary Clinton i-a trimis apoi o fotografie de la acest incident, cu o dedicaţie: 'Poate nu sunt eu Cenuşăreasa, dar dvs. veţi fi mereu prinţul meu'.

Publicarea memoriilor lui Hillary Clinton este însoţită de o intensă campanie mediatică şi de un turneu de promovare în SUA, percepute drept preludiul unei candidaturi la Casa Albă în 2016, notează AFP.

Nicolas Sarkozy şi Hillary Clinton s-au văzut la New York la sfârşitul lui aprilie. Fostul şef de stat francez a publicat o fotografie de la întâlnirea lor pe contul său de Twitter, numind-o pe democrată 'o prietenă a Franţei'.

loading...
2 Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
Hillary Clinton Nicolas Sarkozy Nicolas Sarkozy barfe
Loading...
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
10 iun 15:20
...scrie în memoriile sale fosta şefă a diplomaţiei americane Hillary Clinton, relatează marţi AFP. Citește mai departe…

...
10 iun 09:30
...se comportă mereu ca un gentleman, scrie în memoriile sale fosta şefă a diplomaţiei americane Hillary Clinton, …read more...
1
EUR
4.8744
RON
26 Oct
noapte 13 °
zi 19 °
Ultimele joburi adaugate
24 H