Ce pensie are Adriana Iliescu, cea mai bătrână mamă din România. Ce avere îi va lăsa fiicei sale, Eliza

Adriana Iliescu a intrat pe 16 ianuarie 2005 în Cartea Recordurilor ca fiind cea mai în vârstă femeie care a dat naștere unui copil. Avea 66 de ani și 8 luni, iar acum a ajuns la 83 de ani.

22 ian. 2022, 10:29
Ce pensie are Adriana Iliescu, cea mai bătrână mamă din România. Ce avere îi va lăsa fiicei sale, Eliza

Ce pensie are Adriana Iliescu, cea mai bătrână mamă din România. Eliza Iliescu are acum 17 ani, iar mama ei o creşte din pensia pe care o primește după o viață de muncă.

Ce pensie are Adriana Iliescu, cea mai bătrână mamă din România. Ce avere îi va lăsa fiicei sale, Eliza

Adriana Iliescu şi fiica ei locuiesc într-o casă modestă, dar cu tot ce le trebuie celor două. Fosta profesoară universitară de limba și literatura română s-a mândrit mereu cu performanțele Elizei de la școală și a spus în repetate rânduri că învață împreună, pentru că nu-și permit meditații. Adriana Iliescu are o pesnie mică, dar spune că se descurcă. „Nu ne-a fost ușor, dar am trecut împreună prin toate. Am trăit din pensia mea de profesor, aș adăuga chiar profesor universitar, dar și din indemnizația pe care o primesc de la Uniunea Scriitorilor. Adică ceva în jurul a 2.000 de lei. Nu dau amănunte, însă una peste alta nu e vorba decât despre o pensie amărâtă. Ne-am gospodărit cu cât am avut și nu am cerut nimănui nimic!”, a spus Adriana Iliescu pentru Playtech.

Momente teribile pentru Adriana Iliescu. Cea mai bătrână mamă din România şi-a luat loc de veci!

Adriana Iliescu şi-a făcut deja planurile în ceea ce o privește pe fiica sa. „Eu îi las moștenire două apartamente şi o las în grija doctorului care m-a ajutat cu fertilizarea în vitro şi care este şi naşul fetiţei”, a mai spus Adriana Iliescu.

S-a aflat cel mai bine păstrat secret al Adrianei Iliescu. Cine este, de fapt, tatăl Elizei