CEA MAI FRUMOASĂ POVESTE DE DRAGOSTE. Cum a ajuns o scriitoare celebră soţia unui om al străzii VIDEO

O scriitoare suedeză a trăit una dintre cele mai frumoase povești de dragoste din câte s-au auzit. În timpul unei călătorii în Amsterdam, a întâlnit un om al străzii de care s-a îndrăgostit nebunește. Inițial, drumurile lor s-au despărțit, dar cumva, destinul i-a readus împreună. Azi, sunt căsătoriți și au împreună doi copii.

02 feb. 2018, 08:31
CEA MAI FRUMOASĂ POVESTE DE DRAGOSTE. Cum a ajuns o scriitoare celebră soţia unui om al străzii VIDEO

Femeia s-a îndrăgostit de ochii săi căprui care o priveau duios, deși își dăduse seama că era un om al străzii, scrie click.ro. Emmy și Vic au convenit să se întâlnească din nou, la aceeași bancă, peste o săptămână. Era clar că amândoi se plăceau foarte mult, dar Emmy a fost nevoită să plece în Austria. Drumurile lor păreau că se despart și niciunul nu credea că or să se mai vadă, dar Emmy i-a lăsat totuși numărul ei de telefon.

Citeşte şi 4 pasi ca sa te pregatesti pentru orgasm

Într-o bună zi, Vic a sunat-o și i-a spus că are de gând să călătorească până în Austria pentru a o revedea. Vic este american de origine, dar a încercat în zadar să obțină un trai mai bun în Europa, iar când a rămas și fără agoniseala pe care deja o avea, a ajuns pe străzi și a căzut treptat în parima alcoolului: „O luasem rău pe arătură, iar alcoolismul m-a lovit tare. Decăzusem atât de mult, încât într-o zi am realizat: «Doamne, sunt un boschetar alcoolic»”, a declarat Vic în cadrul unei emisiuni, unde și-a spus povestea.

Vic n-a vrut ca povestea lor de dragoste să rămână doar o amintire, așa că a făcut tot posibilul pentru a o revedea pe femeia de care se îndrăgostise. A avut totuși ceva probleme cu poliția, după ce a fost arestat că a furat un pui pentru că n-avea ce să mănânce. „Nu știam dacă aveam să-l mai văd vreodată, dar eu n-am încetat să mă gândesc la el. Trei săptămâni mai târziu, în Viena, când tocmai împlinisem 30 de ani, a primit un telefon de la Vic, care mi-a spus: Sunt aici acum. Iar de atunci suntem împreună”, a povestit Emmy.

Citeşte şi Secretele unei vieţi sexuale fericite

Cei doi au avut o nuntă ca-n povești. Emmy este femeia care i-a schimbat viața lui Vic. Ea a fost cea care i-a dat un nou scop în viață, l-a determinat să renunțe la băutură. Iubirea l-a făcut să fie alt om. Ei au împreună doi copii, cărora le-au spus povestea lor, dar momentan sunt prea mici pentru a înțelege și în fond, este aproape de necrezut. Cartea scrisă de Emmy pare mai degrabă un basm, însă totul a fost real. Vic s-a angajat ca electrician și își întreține familia care l-a salvat din propria mizerie. Azi, este un bărbat prezentabil, despre care nimeni nu ar crede că a fost cândva un om al străzii.