Cel mai eficient radar: peste 50 de mii de amenzi în doar două săptămâni

23 11. 2018, 20:42

Potrivit BBC, primarul satului a decis să instaleze o cameră radar după ce zeci de locuitori s-au plâns de viteza excesivă cu care circulă şoferii. Primarul din Pieve di Teco, Alessandro Alessandri, se aştepta să prindă câţiva şoferi, însă după doar două săptămâni a avut o surpriză: 58.568 de încălcări ale limitei de viteză.

Primarul a mai declarat că limita de viteză este de 50 km / h, iar cea mai mare viteză întregistrată pe acest segment de drum a fost de 135 km / h. În timp ce acesta a fost recordul, zeci de alte maşini au fost prinse cu viteze mai mari de 100 km / h.

Situaţia este destul de gravă în condiţiile în care estimările arată că aproape jumătate din vehiculele care circulă prin oraş depăşesc viteza legală.

În timp ce municipalitatea ar putea acumula o sumă consistentă la buget prin aplicarea amenzilor, primarul spune că prin montarea acestei camere radar se încearcă doar descurajarea vitezomanilor.