Cel mai mare savant al lumii şochează: „Aş alege sinuciderea asistată”

03 06. 2015, 12:08

Stephen Hawking militează pentru dreptul omului de a muri şi spune că ar alege sinuciderea asistată dacă ar suferi dureri mari sau dacă ar deveni o povară pentru cei dragi.

Hawking, care a făcut aceste afirmaţii într-un interviu pentru realizatorul TV Dara O’Briain, spune că încălcarea dreptului de a muri în cazul unor persoane extrem de bolnave este „cea mai mare formă de lipsă de demnitate”.

Totuşi, fizicianul subliniază că nu are nicio intenţie de a încetini ritmul planurilor sale, adăugând: „Să fiu al naibii dacă voi muri înainte să descopăr mai multe din tainele Universului”.

În acelaşi interviu, fizicianul, care suferă de timiditate, a mai spus că din cauza bolii sale s-a simţit uneori izolat, dar şi trist pentru că nu se putea juca cu copiii săi.