Cel mai NOROCOS gol al săptămânii. Caraghioasa reuşită a decis derby-ul Braziliei VIDEO

02 03. 2015, 15:37

Meciul dintre Botafogo şi Flamengo a avut multiplă semnificaţie. S-a disputat între primele două clasate în Campionatul Carioca şi s-a disputat într-o zi mare pentru Rio de Janeiro, pe 1 martie metropola împlinind 450 de ani de la momentul fondării.

Aproape 50.000 de spectatori au fost prezenţi pe Maracana, iar ei au aşteptat golul timp de 83 de minute. Botafogo a marcat atunci un gol curios: mijlocaşul Tomas Bastos a şutat puternic, balonul s-a dus în bara laterală, de acolo a revenit în teren, în portarul Paolo Victor, din care a sărit în plasă.