Celebritatea i-a luat deja minţile. Fiul lui Will Smith vrea să renunţe la şcoală pentru că e bogat

RomaniaTV.net
29 09. 2012, 05:08

Viaţa într-o familie care avea în conturi, în 2011, peste 215 milioane de dolari, este mult mai interesantă dacă elimini exact lucrurile care te stresează şi faci numai ce îţi doreşti.

Jaden susţine că nu se mai poate ocupa de şcoală având în vedere că nu ştie cum să se mai împartă între filmări, concerte şi evenimente mondene şi să mai fie preocupat şi de învăţătură.

„Mama şi tata mi-au interzis la zece ani să mă mai uit la televizor explicându-mi că mă prostesc. Asta până când am ajuns să fiu eu însumi la televizor. Acum mă gândesc serios să mă las de şcoală pentru că sunt suficient de bogat”, a declarat Jaden pentru The Sun, potrivit click.ro.