Cererea de eliberare condiţionată a lui Ioan Becali se va rejudeca

RomaniaTV.net
27 04. 2018, 14:38

„În cauza având ca obiect contestaţia formulată de PÎCCJ-DIICOT împotriva sentinţei penale nr. 142/05.03.2018 pronunţată de Judecătoria Slobozia, instanţa a repus cauza pe rol pentru noi lămuriri şi a fixat termen de judecată la data de 02.05.2018”, arată în decizia instanţei, potrivit Mediafax.

Decizia vine după ce, în primă fază, Judecătoria Slobozia a admis cererea de eliberare condiţionată a lui Ioan Becali.

Fostul impresar a fost încarcerat pe 20 februarie 2018 după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) l-a condamnat definitiv în dosarul mitei pe care a dat-o fostei judecătoare Geanina Terceanu, ca aceasta să-l achite în primă fază în dosarul Transferurilor. În această cauză, el a primit trei ani de închisoare, sentinţă la care se adaugă însă şi restul neexecutat din dosarul Transferurilor.

În acelaşi dosar, Cristian Borcea a fost achitat, el fiind oricum încarcerat în dosarul Transferurilor. Totodată, fosta judecătoare Geanina Terceanu, actualmente Teodorovici, a fost condamnată la 7 ani de închisoare pentru luare de mită, aceasta fiind acuzată că ar fi luat în tranşe 220.000 de euro de la fraţii Becali şi Cristian Borcea pentru a-i achita în dosarul Transferurilor.