Cetăţean ungar, rănit după ce a căzut cu parapanta în zona Odorhei. A fost preluat de un elicoper SMURD

RomaniaTV.net
29 04. 2018, 14:53

Accidentul s-a petrecut în zona Vârfului Rez, din apropiere de Odorheiu Secuiesc, la faţa locului deplasându-de un echipaj SMURD şi unul de la Serviciul de Ambulanţă Harghita, precum şi mai mulţi salvamontişti, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, Alina Ciobotariu.

Întrucât exista suspiciunea că bărbatul are fractură a coloanei vertebrale, a fost solicitată intervenţia elicopterului SMURD, care îl transportă la Spitalul Judeţean din Târgu Mureş.

Potrivit sursei citate, rănitul, în vârstă de aproximativ 25 ani, este conştient şi cooperant.

Deocamdată, nu se cunosc împrejurările în care s-a produs accidentul de parapantă.