Chivu, în atenţia lui Juventus Torino

RomaniaTV.net
02 03. 2012, 19:11

Potrivit calciopro.com, Juventus are nevoie de întăriri pentru sezonul viitor în care are mari şanse de a evolua în Liga Campionilor şi, din motive economice, oficialii torinezi sunt foarte atenţi la piaţa jucătorilor cu cost de transfer zero.

Chivu îi interesează pe oficialii «alb-negrilor» în mod desosebit, pe de o parte pentru că poate evolua atât fundaş central cât şi fundaş stânga, iar pe de altă parte pentru că vârsta de 32 de ani îi poate permite să mai joace la un nivel ridicat câteva sezoane„, a scris sursa citată.

Fundaşul român îşi va încheia contractul cu Inter la finalul actualului sezon şi, până în prezent, gruparea milaneză nu i-a propus prelungirea contractului. Presa italiană a scris că de serviciile sale mai este interesată gruparea Napoli.