Cinci autoturisme şi o motocicletă, implicate într-un accident în lanţ. MOTOCICLISTUL a zburat peste două maşini, după impact

22 06. 2017, 09:57

Accidentul în lanţ a avut loc pe DN7, la ieşirea din oraşul Arad spre Vama Nădlac, în zona sediului Registrului Auto Român.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Rutiere Arad, Lorena Radu, pe banda a doua de mers se formase o coloană de cinci autoturisme, primul semnalizând intenţia de a vira la stânga. Celelalte patru autoturisme erau în mişcare lentă, iar un motociclist care circula în spatele acestora nu a reuşit să frânze la timp şi a lovit ultimul autoturism din coloană.

Citeşte şi Accident pe şoseaua de centură a Capitalei. Două persoane au fost rănite

„Motociclistul circula cu viteză mare şi nu a păstrat în mers o distanţă de siguranţă pentru frânare, intrând în coliziune cu ultimul autoturism din coloană. Acesta a lovit autoturismul din faţă, provocând mai departe o coliziune în lanţ în care au fost implicate cele cinci autovehicule”, a declarat Lorena Radu.

Conform unor martori, care au postat fotografii pe reţelele de socializare, în urma impactului, motociclistul a zburat în aer câţiva metri, peste două autourisme aflate în coloană. Acesta a fost rănit grav, având mai multe fracturi, el fiind preluat de un echipaj al Serviciului Judeţean de Albulanţă pentru a fi transportat la spital.

Cele cinci autoturisme implicate au suferit avarii minore, doar ultimul din coloană având caroseria contorsionată.