CJ Brăila vrea să realizeze o aplicaţie pe telefon prin care va putea fi verificată starea drumurilor din judeţ

RomaniaTV.net
04 01. 2019, 09:30

Ideea vine după ce Consiliul Judeţean Brăila a lansat, în luna decembrie, pe site-ul instituţiei, o platformă online interactivă, unde pot fi consultate, în timp real, o serie de informaţii de interes public, între care şi starea drumurilor judeţene, aceasta fiind prima aplicaţie online de tip GIS din ţară la nivelul consiliilor judeţene.

„Suntem primul judeţ din România care avem o aplicaţie online a stării drumurilor judeţene. Mai este de lucrat la ea, vrem să facem şi o aplicaţie pe telefon, astfel încât toată lumea care trece prin Brăila să o poată accesa. Ea este funcţională acum pe site-ul CJ, iar de aici pot fi obţinute informaţii gen ‘Drum închis’ sau ‘Drum înzăpezit’, astfel încât cetăţenii să poată cunoaşte dinainte starea drumurilor şi rutele care sunt într-adevăr bune şi pe care se poate circula”, a scris Chiriac pe contul său de socializare, potrivit Agerpres.

Cei interesaţi să consulte în prezent platforma on line pot accesa https://gis.cjbraila.ro/# , unde vor afla informaţii legate de starea drumurilor – dacă sunt înzăpezite, în lucru, închise circulaţiei, carosabil alunecos – într-o hartă vectorială interactivă.

Mai pot fi găsite aici şi informaţii despre starea certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de construire/desfiinţare, pot fi vizualizate PUG, PUZ-uri, PUD-uri şi pot fi făcute observaţii pe marginea textelor respectiv în termenele prevăzute de lege.