CM 2018. Finală Brazilia-Germania la Mondiale, în opinia analiştilor. Cum arată semifinalele şi sferturile

11 06. 2018, 12:38

CM 2018. Conform studiului ”Cupa Mondială şi Economia 2018”, elaborat de analiştii băncii care au luat în calcul diverse probabilităţi, simulări şi caracteristicile jucătorilor, inclusiv analize macroeconomice ale ţărilor participante, în semifinale, Brazilia va învinge Franţa, iar Germania va dispune de Portugalia. În sferturi, Franţa va elimina Spania, Brazilia pe Belgia, Portugalia pe Argentina şi Germania pe Anglia.

Uruguay, Mexic, Islanda, Polonia, Arabia Saudită, Australia, Elveţia şi Columbia vor trece de faza grupelor, dar se vor opri în optimi.

Analiştii de la banca americană întocmesc acest studiu începând cu ediţia 1998 a CM din Franţa. La ediţiile 2010 (Africa de Sud) şi 2014 (Brazilia), a fost pronosticată victoria Braziliei, care nu a fost confirmată. Spania s-a impus la CM 2010 şi Germania la CM 2014.