CNCD: Ministerul Educaţiei discriminează profesorii din secţiile cu predare în limbile minorităţilor

RomaniaTV.net
18 10. 2018, 07:22

„Este un ordin al ministrului Educaţiei din iulie prin care este o diferenţiere între pedagogii care predau la 0-4 la secţia română cu cei care predau la cei cu predare la minorităţile naţionale. Legea educaţiei spune că cei care predau la secţia cu predare în limba minoritară au 3-4 ore în plus faţă de cei care predau la secţia română. Acum, Ministerul Educaţiei prin ordinul respectiv a uniformizat numărul de ore pe săptămână în sensul în care pentru cei care predau la secţia română au prevăzut obligativitatea să participe şi la orele opţionale”, a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Asztalos.