Comisia Europeană dă în judecată Ungaria din cauza scutirii de accize pentru palincă

RomaniaTV.net
21 02. 2013, 14:00

Ungaria scuteşte integral de la plata accizelor palinca produsă pentru consum propriu în limita a 50 de litri pe an, în ciuda faptul că a fost atenţionată de forurile europene să renunţe la aceste practici.

CE a transmis Ungariei o opinie motivată, în iunie 2012, referitor la incompatibilitatea cu reglementările UE, însă autorităţile de la Budapesta nu au retras măsurile contestate, motiv pentru care Comisia a decis să recurgă la ultimul pas din procedura de infringement şi anume înaintarea cazului către Curtea Europeană de Justiţie, se arată într-un comunicat al executivului comunitar.

Accizele pentru alcool sunt reglementate la nivelul UE pentru a evita perturbări ale concurenţei pe piaţa internă, notează Comisia. Astfel, Ungaria poate acorda o scutire de numai 50% din acciza normală pentru palinca produsă pntru consum propriu, în limita a 50 de litri anual.