Comisia Europeană va propune măsuri Greciei pentru gestionarea afluxului de refugiați

01 02. 2016, 20:07

Acesta este o nouă etapă oficială în procedura greoaie care ar putea autoriza anumite țări să restabilească controalele la frontierele interne ale spațiului Schengen pentru o perioadă neobișnuit de lungă de până la doi ani.

Colegiul comisarilor europeni ‘va propune o recomandare Consiliului (unde sunt reprezentate statele membre Schengen) cu măsurile care trebuie luate pentru a remedia situația’ din Grecia, a declarat luni pentru presă purtătorul de cuvânt al executivului european, Margaritis Schinas.

Însă conținutul acestei prime recomandări, care va fi adoptată de către comisarii reuniți la Strasbourg într-o sesiune plenară a Parlamentului European, nu va fi public și va fi ‘destul de general’, în timp ce măsuri mai detaliate vor fi propuse ulterior, a precizat un alt purtător de cuvânt.

Reuniunea de marți ar urma să marcheze adoptarea oficială a unui raport critic la adresa Atenei, ale cărui concluzii au fost prezentate miercurea trecută de către Comisie. Între timp, o comisie de experți din statele membre a dat undă verde pentru ca procedura să poată continua.

Raportul, care se bazează pe o vizită pe teren în noiembrie, a concluzionat că Grecia ‘și-a neglijat grav obligațiile’ în gestionarea frontierei externe a spațiului Schengen, punând în pericol funcționarea zonei de liberă circulație. Grecia care a devenit principala poartă de intrare a afluxului masiv și dezordonat de migranți în UE, a fost de asemenea criticată pentru lipsa de ‘identificare și de înregistrare a migranților ilegali’, notează Agerpres.