Compania TUIfly şi-a anulat mai multe zboruri din cauza avalanşei de concedii medicale ale angajaţilor. Oamenii se tem de restructurări

07 10. 2016, 06:09

Compania prevedea pentru vineri anularea a 108 de zboruri (54 plecări din Germania și 54 de zboruri de revenire din destinații turistice), a anunțat biroul său de presă joi seara într-un comunicat.

Depunerea masivă a acestor certificate medicale, într-un moment în care nicio mișcare grevistă nu a fost anunțată, a început duminica trecută și a continuat până joi, a indicat TUIfly. Joi, fuseseră anulate 47 de zboruri din cele 110 prevăzute.

Presa germană speculează asupra cauzelor acestui val de concedii medicale, sugerând — precum săptămânalul Der Spiegel — că ar fi vorba de o „grevă sălbatică” și se întreabă asupra legalității unei astfel de acțiuni.

Citeşte şi O nouă companie aeriană low cost intră pe piaţa din România

„Certificatele de concedii medicale de ultim minut prezentate de piloți și de însoțitorii de bord nu permit companiei TUIfly să-și informeze din timp clienții și să le propună alternative”, și-a exprimat aceasta regretul.

Miercuri, compania aeriană germană Air Berlin, aflată în plină restructurare, a anunțat discuții cu TUIfly despre o eventuală regrupare în aceeași structură a zborurilor lor spre destinații turistice.

În ultimele zile, numeroase zboruri TUIfly cunoscuseră deja întârzieri din cauza unui număr mare de îmbolnăviri subite ale personalului său. Astfel, TUIfly și-a anulat miercuri 24 de zboruri din cele 99 prevăzute.