Consilierul prezidenţial Bogdan Aurescu merge la Chişinău, în contextul evoluţiilor politice recente din Republica Moldova

RomaniaTV.net
14 06. 2019, 06:31

Delegaţia condusă de consilierul prezidenţial pentru politică externă, din care fac parte şi Dan Neculăescu, secretar de stat pentru relaţii cu vecinătatea estică şi relaţii multilaterale la nivel global în cadrul Ministerului Afacerilor Externe român, şi Daniel Ioniţă, ambasadorul României în Republica Moldova, va avea întâlniri cu forţele parlamentare şi politice implicate în criza în curs din Republica Moldova, cu care va fi discutat contextul politic al crizei.

„În conformitate cu poziţia României privind situaţia politică din Republica Moldova, exprimată la data de 11 iunie, va fi reiterat apelul ţării noastre la calm, reţinere şi dialog, necesare stabilităţii Republicii Moldova, şi la continuarea parcursului său european. România, ca partener strategic al Republicii Moldova, consideră necesară o soluţionare cât mai rapidă a crizei pe cale paşnică, în conformitate cu valorile şi principiile Uniunii Europene, inclusiv ale statului de drept, precum şi cu opţiunile exprimate prin vot de cetăţeni la alegerile parlamentare din februarie 2019”, se arată în comunicat.