Consiliul Concurenţei a inspectat E-Distribuţie Muntenia. Compania controlată de Enel este suspectată de abuz de poziţie dominantă

31 05. 2017, 12:49

E-Distribuţie Muntenia este unul din cei opt distribuitori regionali de energie electrică, fiind furnizor de electricitate în Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Giurgiu.

„Inspecţiile au fost efectuate în cadrul investigaţiei privind un posibil abuz de poziţie dominantă al operatorului de distribuţie a energiei electrice, E-Distribuţie Muntenia, în zona pentru care deţine licenţă emisă de ANRE, cu efecte şi pe piaţa serviciilor conexe, respectiv elaborarea studiilor de soluţie, proiectarea şi execuţia instalaţiilor de racordare etc”, a anunţat miercuri Consiliul Concurenţei.

Autoritatea de concurenţă suspectează că E-Distribuţie Muntenia ar discrimina unele companii prestatoare de servicii conexe, prin selectarea unor operatori pe alte criterii decât cele prevăzute de legislaţia în vigoare.

Citeşte şi Enel a preluat 13,6% din E-Distribuţie Muntenia şi Enel Energie Muntenia de la statul român

„În acest fel, ar putea fi afectaţi şi consumatorii prin influenţarea de către EDM a soluţiilor tehnice propuse utilizatorilor, a duratei şi a costurilor de racordare la reţeaua de energie electrică, precum şi a opţiunii utilizatorilor de a alege prestatorii de servicii conexe”, arată Consiliul Concurenţei.

Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilei practici anticoncurenţiale analizate.

„Documentele ridicate în cadrul inspecţiilor se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice investigaţiei”, precizează reprezentanţii Consiliului Concurenţei.

Inspecţiile inopinate constituie o etapă preliminară a investigaţiei, iar efectuarea lor nu reprezintă o antepronunţare a Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte existenţa unei încălcări a Legii concurenţei.