Consiliul Naţional de Securitate din Turcia doreşte prelungirea stării de urgenţă

29 09. 2016, 03:08

„S-a decis să se recomande prelungirea stării de urgență pentru a garanta eficient protejarea democrației noastre, a statului de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor noștri”, a informat Consiliul Național de Securitate (MGK) într-un comunicat la finalul unei reuniuni organizate la palatul prezidențial din Ankara.

Introducerea stării de urgență a constituit cadrul legal pentru vasta epurare după tentativa de lovitură de stat, care a antrenat arestarea a 32.000 de persoane.

Starea de urgență a fost decretată la 20 iulie și urma să expire la jumătatea lunii octombrie.

Anunțul Consiliului Național de Securitate face din prelungirea stării de urgență o formalitate, fără să precizeze însă dacă această măsură va fi limitată, de asemenea, la trei luni.

Epurările și starea de urgență au provocat îngrijorarea aliaților occidentali ai Turciei, dar Ankara a afirmat că aceste măsuri sunt necesare pentru a lupta împotriva partizanilor fostului predicator Fethullah Gulen, refugiat în Statele Unite și care este acuzat că a pus la cale puciul eșuat.

Fethullah Gulen, a cărui extrădare din Statele Unite este cerută de Ankara fără succes, respinge acuzațiile care îi sunt aduse.

În plus, Consiliul Național de Securitate a propus ca data de 15 iulie să devină în Turcia Ziua Democrației și Libertății, mai scrie AFP.