Consolidarea clădirilor cu risc seismic, amânată pentru 2013

RomaniaTV.net
06 08. 2012, 06:58

Statisticile realizate de Primărie arată că în cazul unui cutremur mai puternic, bucureştenii din 3.200 de apartamente ar avea puţine şanse de supravieţuire.

În Capitală sunt 111 imobile încadrate în clasa I de risc seismic, iar altele până la 2.500 au grade mai mici de risc, dar tot au nevoie de consolidare.

Cele mai multe clădiri cu bulină roşie au fost construite în perioada interbelică şi se află în Sectorul 1, în Centrul Vechi, dar şi pe Calea Moşilor, Bulevardul Carol I, Bulevardul Magheru, Bulevardul Mihail Kogălniceanu, Bulevardul Nicolae Bălcescu sau Calea Victoriei.

Dintre cele peste 2.500 de clădiri incluse în clasa celor cu risc seismic, până acum au fost consolidate doar 26, iar viitorul nu arată prea bine. Anul acesta, Guvernul nu a alocat niciun ban pentru consolidarea clădirilor, finanţarea urmând să fie reluată abia de anul viitor.