Constanţa: Lumina Învierii va fi adusă şi în acest an pe mare

RomaniaTV.net
03 04. 2018, 10:50

O delegaţie a Patriarhiei Române va aduce Lumina Sfântă de la Ierusalim, sâmbătă seară, iar pe Aeroportul Henri Coandă vor fi reprezentanţi din toate arhiepiscopiile şi episcopiile care vor lua lumina şi o vor duce în localităţile lor.

IPS Teodosie a spus, marţi, într-o conferinţă de presă, că şi în acest an Lumina Învierii va fi adusă la Constanţa de pe mare, aşa cum a adus-o Sfântul Apostul Andrei.

„Noi mergem cu lumina pe apă să o aducem, aşa cum a adus-o Sfântul Apostol Andrei, să o aducem pe malul mării şi să o aducem în procesiune. Mă aşteaptă sobor de preoţi şi de diaconi pe malul mării, unde voi coborî din barcă cu Lumina şi voi veni aici ca să dăm Lumină chiar înaintea acestui loc pregătit pentru slujire din parcul Catedralei”, a afirmat arhiepiscopul.

El a menţionat că sâmbătă, în jurul orei 23.45, va ajunge cu lumina la mal şi va merge în Parcul Catedralei pentru Slujba Învierii.

Mii de credincioşi sunt aşteptaţi şi în acest an să asiste la Slujba de Înviere de la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa.